Marea finală a Campionatului Național de Drift, în această săptămână la Baia Mare

Redactor:
Andrei Pal
Marea finală a Campionatului Național de Drift, în această săptămână la Baia Mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marea finală a Campionatului Național de Drift va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuit stradal, la Baia Mare, în joc fiind puse cele mai mari premii din istoria acestui sport în România, anunță Romanian Drift Community printr-un comunicat.

Peste 40 de piloți din toată Europa și-au anunțat prezența la evenimentul de pe 20-21 octombrie, printre care campionul King of Europe din acest an, slovacul Marko Zakouril. De asemenea, multiplul campion al Ucrainei, Dmitryi Illuk, campionul Ungariei, Robi Nagy, și campionul Europei la drift pe traseu montan, Norbert Kovacik, s-au înscris pentru runda de la Baia Mare.

România va fi prezentă cu cei mai buni piloți ai momentului, astfel că de pe lista de înscrieri nu vor lipsi campionul en-titre Călin Ciortan, liderul campionatului Iulian Jumuga, Traian Bușe (primul campion național din istoria României), Sorin Ene (campion 2015), Răzvan Frățianu (campion 2011) și Istvan Szabo (campion 2014).

Etapa de la Baia Mare, care va decide și numele campionului pentru sezonul 2018 în driftul românesc, va pune la bătaie cele mai mari premii din istoria acestui sport în România. Astfel, câștigătorul rundei va pleca acasă cu un cec în valoare de 5.000 de euro, locul 2 cu 3.000 de euro, iar al treilea va încasa 2.000 de euro.

Organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare și cu sprijinul primarului Cătălin Cherecheș, evenimentul va avea loc pe circuit stradal, pe Bulevardul Independenței, pe marginea râului Săsar.

„Sunt bucuroși să anunțăm că vom avea la start piloți de top din 8 țări, ceea ce poziționează România ca un pol în driftul european. Va fi o adevărată bătălie europeană și cu siguranță, o să vedeți unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de motorsport din țara noastră în 2018″, a declarat Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×